Comisia de anchetă face apel la persoanele care deţin informaţii privind evenimentele din 7 aprilie
Elucidarea evenimentelor din 7 aprilie şi a consecinţelor este practic de nerealizat fără aportul societăţii. În acest sens, salut apelul public făcut de Comisia parlamentară pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor din aprilie.
Comisia solicită imagini foto/video, mărturii
Îndemnul Comisiei de a participa la aflarea adevărului este foarte important, din moment ce la evenimente din aprilie au participat mii de tineri, iar o parte din ei au filmat şi fotografiat acţiunile cu telefonul mobil. De asemenea, despre subtilităţile evenimentelor din 7 aprilie şi a tot ce a urmat ulterior s-a discutat pe larg în rândul cetăţenilor, astfel încât informaţii importante pe care le cunosc aceştia pot fi transmise Comisiei spre verificare.
Comisia de anchetă solicită imagini foto/video, mărturii ale persoanelor care au participat la protestele din centrul capitalei în aprilie 2009 sau au aflat informaţii despre evenimentele din 7 aprilie, precum şi ce a urmat.
Unde poţi transmite informaţiile?
În apelul Comisiei se precizează că informaţiile pot fi transmise în perioada 6-27 noiembrie 2009, prin telefon la 26-81-56, prin e-mail la comisia_ancheta@yahoo.com sau la adresa Comisiei - Chişinău, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, 105, Parlamentul Republicii Moldova, Comisia de anchetă pentru elucidarea cauzelor şi consecinţelor evenimentelor de după 5 aprilie 2009.
Adevărul despre 7 aprilie
În procesul realizării filmului “Adevărul despre 7 aprilie” am găsit informaţii interesante despre evenimentele din aprilie, care însă în fără o verificare serioasă nu le-am putut utiliza. Intenţionez să transmit Comisiei materialele foto/video pe care le deţin şi să comunic informaţiile pe care le cunosc pentru a fi verificate şi utilizate ca probe în caz de relevanţă.
Dacă în primele luni de după evenimentele din 7 aprilie, multe persoane aveau frică de a da mărturii şi a prezenta informaţii organelor de urmărire penală, atunci acum, la 7 luni după protestele din aprilie, nimeni nu ne poate îngrădi dreptul de a face acest lucru. Mă alătur apelului lansat de Comisia de anchetă şi îndemn toate persoanele care dispun de informaţii utile pentru elucidarea evenimentelor din aprilie 2009 să participe la aflarea adevărului.
Etichete: 7 aprilie, adevărul, comisia de elucidare
November 6th, 2009 at 10:27 pm
daca nu elucidati acum repede nu o sa se elucideze niciodata asa cum sa intamplat si cu mineriadele din romania si alte evenimente asemanatoare
November 11th, 2009 at 8:32 am
Nu o sa se afle nimic! Parerea mea!
sau daca o sa se afle o sa dureze procesele cativa ani!
November 12th, 2009 at 12:16 pm
Europa sta cu mainile in san si se uita in alta parte, dar se viseaza la un continent unit… Cei care conduc tarile cu probleme, le conduc conform propriilor interese, nu conform intereselor tarii.
September 4th, 2010 at 8:33 pm
I took 1 st personal loans when I was very young and this supported my relatives a lot. But, I need the collateral loan over again.