Posts Tagged ‘muzica’

Ion şi Doina Aldea Teodorovici - Ei sunt cu noi şi ne cântă!

Friday, October 30th, 2009

Ion si Doina Aldea Teodorovici

Astăzi, când se împlinesc 17 ani de când au plecat spre Domnul, Ion şi Doina Aldea Teodorovici, continuă să ne cânte. Trebuie doar să-i ascultăm. Ei sunt cu noi prin piesele lor. Prin ele ne aducem aminte de Eminescu, de Grigore Vieru, de faptul că Malurile de Prut sunt încă apă în ştreang. Cred că cea mai bună modalitate de a-i comemora astăzi pe Ion şi Doina Aldea Teodorovici este să le ascultăm melodiile. Măcar pe Internet, dacă Compania Publică “Teleradio-Moldova”, ca şi acum 20 de ani continuă să cenzureze piesele lui Ion şi Doina Aldea Teodorovici. Mai devreme sau mai târziu, Adevărul oricum învinge. (more…)

9 zile fără Mihai Dolgan

Friday, March 21st, 2008

Mihai Dolgan

“Şi-atunci când nu voi fi, că-s toate trecătoare,
Va lumina de zi, iubirea peste zare!”

Şi-a trăit viaţa prin textul pieselor, privind curajos înainte, iar atunci când a venit timpul să-şi i-a rămas bun pentru ultima oară a primit aplauze furtunoase! Mihai Dolgan a fost însoţit întreaga viaţă de aplauze şi vorbe calde în semn de mulţumire pentru piesele ce ating mereu sufletul. Maestrul ne-a părăsit în stilul său deosebit, într-o zi de duminică la început de primăvară.

“Primăvară, primăvară mi-aminteşti de-acâta oară de lumina dragostei dintâi!” (more…)

Nu mai cântă un artist… A murit Mihai Dolgan

Sunday, March 16th, 2008

“Mihai Dolgan s-a stins din viaţă…” La citirea acestor cuvinte am tresărit şi m-am întristat mult. Interpretul ce a revoluţionat muzica rock din Uniunea Sovietică şi care a lansat o seamă din interpreţi pe marile scene din fostul lagăr socialist nu mai este printre noi. Nu este fizic, dar spiritual va fi omniprezent, deoarece piese precum  De ce plâng chiaterele, Cântă un artist, Primăvara, Dorule vor fi piesele de suflet ale multor generaţii.

Îmi aduc aminte că am ascultat, acum un an, albumul cu cele mai de succes melodii ale formaţiei Noroc.  În preambul, Mihai Dolgan le mulţumea tuturor celor ce au contribuit la crearea materialului discografic. Aşa ceva nu am mai întâlnit la nimeni. Avea ceva deosebit omul acesta, avea simţul umorului, dar, în acelaşi timp şi seriozitatea necesară. L-am întâlnit pe maestru doar o dată în viaţă şi asta s-a întâmplat în toamna anului trecut într-un microbus. S-a aşezat pe scaunele din spate împreună cu soţia sa. Mi-a plăcut grija cu care trata consoarta şi mi-am spus că este un exemplu şi pentru noi, tinerii de astăzi.

Aş vrea să-ţi adresez spre vizionare două reportaje video la temă, realizate de către echipele Moldova 1 şi Pro TV Chişinău!

(more…)